Case din Prahova
Descrierea autorului:
Nimic din ceea ce ne este dat să trăim nu este întâmplător. Fiecare experiență are rostul ei, pentru că ne modelează și ne face să devenim ceea ce suntem. Așezarea mea vremelnică într-un sat aproape pustiit din zona Bărăganului m-a pus față în față cu o realitate pe care, până acum, doar o bănuiam.În vastitatea câmpiilor piemontane, străjuite la nord de dealurile subcarpatice împodobite cu podgorii, casele prahovene stau mărturie unui mod de viață ancestral. Sunt construcții modeste, cu o arhitectură simplă, ridicate fără fundație, așezate direct pe sol, într-o legătură firească cu pământul, cu cerul și cu vânturile care, iarna, aduc troiene cu aspect de basm și uneori cu intensitatea unui adevărat „iad alb”.
Ca artist vizual, am abordat acest subiect aparent banal cu conștiința limpede că fiecare casă este un cuib familial, un adăpost care ocrotește omul după o zi de muncă și, mai ales, în timpul iernii. Atunci când vântul șuieră prin hornuri și zăpada se așterne peste pământul adormit, casele își închid ușile într-un gest protector. Sfioase și izolate unele de altele prin garduri și pâlcuri de copaci, ele devin spațiul în care omul se simte stăpân, eliberat de inhibiții.De aceea am îmbrăcat acest peisaj în culori calde și pitorești, în contrast cu albul rece al zăpezii și cu albastrul glacial al cerului hibernal. Încălzite cu ce se găsește, coceni, tizic, lemne, cărbuni sau tulpini de floarea-soarelui , dar încărcate de energia celor care le locuiesc, casele prahovene rămân cămine protectoare, chiar dacă respiră prin pereții subțiri, prin cercevele și prin toate crăpăturile timpului...În ele se nasc și mor oameni, generații după generații.În aceste case fragile, lipite de pământ ca niște rădăcini, viața nu este un spectacol, este mai repede o continuitate a unei lupte pentru supravieturie. Ele nu impresionează prin măreție, evident, dar o fac prin rezistență si modestie. Sunt martore tăcute ale unei umanități care nu a cerut mai mult decât un acoperiș, căldură și dreptul de a-și trăi timpul...
Aici, timpul ,desi pare ca nu se grăbește, este mereu pe muchia dintre existență și eternitate.In aceste locuri ,prin câmpiile Bărăganului viața se naște, se consumă și se stinge în același ritm în care vântul modelează câmpia și zăpada acoperă urmele pașilor. Fiecare perete poartă memoria mâinilor care l-au ridicat, fiecare prag a fost trecut de speranță și de resemnare deopotrivă.
Această pictură nu este un elogiu al trecutului și nici un exercițiu de nostalgie. Este o mărturie născută dintr-o cumpănă personală a vieții, o radiografie directă, realizată „de la fața locului”, cu luciditate și asumare. Este încercarea de a fixa, în culoare, fragilitatea unei existențe simple, dar profund încărcate de sens ,un gest de a salva, fie și simbolic, ceea ce riscă să dispară fără martori.Deși provin dintr-un alt mediu social, această prezență temporară aici m-a obligat să retrăiesc, aproape fizic, universul descris de Panait Istrati, surprinzându-mă faptul că aceste realități au rămas aproape neclintite în această parte de lume. Eu, aflat mereu în mișcare între marile metropole, ca un nomad ,hoinar pin lume, care își poartă creația cu sine, am descoperit tocmai aici, paradoxal, în această sărăcie lucie, unele dintre cele mai profunde trăiri existențiale și inspiraționale ale vieții mele până în prezent.
Aici am cunoscut esența omului. Omul simplu, modest, altruist și empatic, solidar și, în același timp, solitar. Omul care, într-o lume zgomotoasă și dominată de competiție, pare aproape invizibil, dar care păstrează intact nucleul umanității. Această viață modestă este, în fond, esența umanului.Venind dintr-un mediu asociat așa-numitului „high life”, abia acum, la maturitate, am înțeles ce înseamnă cu adevărat viața, valoarea spiritului și demnitatea existenței, în contrast cu materia și consumerismul de duzină. Ar fi multe de spus despre această experiență, însă nu acesta este locul. Poate că într-un roman autobiografic voi dedica o pagină acestei perioade, o etapă de cumpănă și, totodată, de purificare a propriei mele vieți.
Privite astăzi, aceste case nu mai sunt doar locuințe, ele sunt semne ale unei lumi care se retrage încet din istorie. Ele ne obligă să ne întrebăm nu ce am câștigat, dar poate mai repede ce am pierdut în drumul nostru spre confort, viteză și uitare. Pentru că, odată cu dispariția lor, nu se pierde doar o arhitectură, ci o formă de a fi, de a locui lumea și de a înțelege timpul.Eu, pentru a ajunge să înțeleg toate astea azi, probabil am avut nevoie de această formă de "resetare" la nivel cu glia în cea mai dură formă.
Detalii tehnice
- Titlu: Case din Prahova
- Autor: S.Andrei alias Noktys
- Dimensiuni: 40x50 0cm
- Tehnică: Ulei pe placaj -carton gros (Profesional Fine art )
- Anul finalizării: 2018
- Colecția: Rădăcini Naționale (inclusă în catalog)
Disponibilitate
- Status: Disponibil :Aici
© All Copyright reserved by Noktys Art House
Houses from Prahova
Author's description:
Comming soon!
Technical details:
- Title:Houses from Prahova
- Author: S.Andrei alias Noktys
- Dimensions: 40x50 cm
- Technique: Oil on plywood (Profesional Fine Art)
- Finished in year: 2018
- Collection: National roots (included in the catalog)
Availability:
- Status: Available Here
© All Copyright reserved by Noktys Art House
