1 iul. 2019

The way to light - Original painting by Noktys

 

Calea spre lumină

Descriere de autor:


În liniștea dimineții, înainte ca gândurile să se adune, simți cum aerul îți atinge fața ca o mângâiere ușoară. Respirația devine cumva un pas nevăzut, iar drumul se deschide fără să ceară nume sau direcție.Această cărare de pământ, la prima impresie, este concepută ca o metaforă a conștiinței de sine precum o curgere tăcută care te invită să lași în urmă zgomotul și să urci. Pe măsură ce înaintezi, umbrele îndoielii se topesc, iar contururile lumii se estompează. Descoperi că lumina pe care o cauți nu se află la capătul drumului, ea este însăși  în clipa prezentă, în ritmul sufletului, în spațiul dintre două respirații. Nu există o sosire pe această cale, este poate doar recunoașterea blândă că ești deja acolo, unde liniștea devine lumină și tu devii parte din ea.

Animat de aceste gânduri, m-am așezat în fața șevaletului, am înmuiat pensule în culoari și am așternut pe pânză această alegorie vizuală. În manieră abstract-expresionistă, am încercat să ilustrez urcușul anevoios al omului din copilărie spre maturitate, pe calea complexă a devenirii, mânat de dorința de a se ridica din umbre către înalt. Calea spre lumină devine o scară a speranței, pe care omul o urcă purtând în sine nevoia de lumină ca pe o sete de infinit.În fond, cred că lumina țâșnită din întunericul fundamental al existenței noastre efemere s-a născut atunci când Cuvântul a rostit Fiat lux! și a aprins în univers sori. Această lumină, desfăcându-și mănunchiul de radiații, a umplut lumea de culoare și, pătrunsă în structura intimă a ființei umane, a devenit esența înțelepciunii, a iubirii și a adevărului.

Tabloul intitulat„Calea spre lumină” face referire la evoluția sufletului de la întunericul începuturilor la strălucirea interioară dobândită prin fapte empatice, altruiste și prin dăruire. Un artist vizual adună în sufletul său scântei eterne de „lumină lină”, le transpune în idei și imagini și le oferă mai departe celor care, asemenea lui, urmează sau încă mai caută calea spre lumină.

Detalii tehnice

  • Titlu: Calea spre lumină
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 70x50 0cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2019
  • Colecția: Paradisul pierdut (inclusă în catalog) 

Disponibilitate

© All Copyright reserved by Noktys Art House

The way to light

Author's description:
Comming soon!
Technical details:
  • Title:The way to light
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 70x50 cm
  • TechniqueOil on canvas
  • Finished in year: 2019
  • Collection: Paradise lost (included in the catalog)
Availability:
  • Status: Available Here

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *