Se afișează postările cu eticheta Poppies. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poppies. Afișați toate postările

27 aug. 2016

Poppies


Maci

Descrierea autorului

Într-o plimbare prin întinsul Bărăganului, am găsit un nuc solitar – singurul loc unde umbra se odihnea pe pământul încins. Așezat în iarbă, privind cerul nesfârșit și peisajele mângâiate de vânt, am descoperit aceste flori de câmp, delicate și vibrante.

Fermecat de prezența lor, am încercat să le privesc dintr-o altă perspectivă – din lumea ființelor mărunte pentru care aceste flori trebuie să pară niște coloși. Aplecându-mă la firul ierbii, ridicând privirea spre cer printre tulpinile lor fragile, am văzut un univers nou, o vibrație a culorilor și al luminii. Așa a prins contur această pictură – creată chiar de la nivelul pământului care le-a dat viață.
Această pictură nu este doar o simplă reprezentare florală – ea devine o fereastră deschisă spre un univers vibrant, unde privitorul își poate odihni sufletul atunci când acesta obosește sub povara lumii."
Mentiune: Această lucrare este o piesă de referință dintre cele realizate între anii 1999-2015 în cariera pictorului Noktys. Apreciată atât pentru estetică si pentru profunzimea sa conceptuală, cât și pentru impactul său pe piața de artă, lucrarea a stabilit un record de vânzare pentru o lucrare semnată de artist. 

Inițial propusă la 2250 euro, a fost achiziționată ulterior pentru 1350 euro de o familie de intelectuali și colecționari din țara natală, Transilvania. Această creație, dincolo de faptul că reprezintă o mențiune din romanul autobiografic al autorului, ce reflectă existența sa până la maturitate și valurile vieții de artist, subliniază și aprecierea semnificativă pe care o are în rândul colecționarilor și iubitorilor de artă.

Detalii tehnice

  • Titlu:Maci
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 40 x 30 cm
  • Tehnică: Ulei pe carton special- fine art professional 
  • Anul finalizării: 2016
  • Colecția: Esența Timpului (inclusă în catalog) 

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Indisponibil
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Poppies

Author's description:
On a walk through the vastness of Bărăgan, I found a solitary walnut tree – the only place where the shadow rested on the hot earth. Sitting in the grass, looking at the endless sky and the landscapes caressed by the wind, I discovered these delicate and vibrant wildflowers.
Charmed by their presence, I tried to look at them from a different perspective – from the world of small beings for whom these flowers must seem like colossuses. 

Bending over the blade of grass, looking up at the sky through their fragile stems, I saw a new universe, a vibration of colors and light. This is how this painting took shape – created right from the level of the earth that gave them life.
This painting is not just a simple floral representation – it becomes an open window to a vibrant universe, where the viewer can rest their soul when it tires under the burden of the world."
Mention: This artwork is a landmark piece of work created between 1999-2015 in the career of the painter Noktys. Appreciated both for its aesthetics and conceptual depth, as well as for its impact on the art market, the work set a sales record for a work signed by the artist.

Initially proposed at 2250 euros, it was later purchased for 1350 euros by a family of intellectuals and collectors from his native Transylvania. This creation, beyond the fact that it represents a mention in the author's autobiographical novel, which reflects his existence until maturity and the waves of life as an artist, also underlines the significant appreciation it has among collectors and art lovers.
Technical details:
  • Title:Poppies
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 40 x 30 cm
  • TechniqueOil on carboard
  • Finished in year: 2016
  • Collection: The Essence of Time (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Unavailable
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *