Se afișează postările cu eticheta Autumn evening. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Autumn evening. Afișați toate postările

17 sept. 2015

Autumn Evening


Seară de toamnă

Descrierea autorului

"Locul din această pictură există doar în imaginație; nu are un punct de inspirație real, ci își trage seva din spirit. Când am creat acest tablou, nu m-am gândit la toamnă ca temă propriu-zisă, ci am fost copleșit de o curiozitate intensă și de stări exuberante, profunde: cum ar fi să trăiesc la țară, într-un mediu rural, complet străin pentru mine?

Oare cum ar fi o viață ancorată în trecut, într-un loc unde natura pulsează în om, iar omul face parte din ea? Cum ar fi serile, în ritmul anotimpurilor, dar mai ales toamnele, cu magia lor, învăluite de cântecul vântului, de frunzele ce se aștern pe pământ, de freamătul păsărilor ce pleacă spre ținuturi mai calde? Cum ar fi parfumul proaspăt al ploilor de toamnă, apusurile ce ard pe un cer clar, nepoluat, o viață între cer și pământ, în inima naturii?
Cum ar fi nopțile sub bolta stelelor, sub clarul lunii, ascultând freamătul viețuitoarelor nocturne, într-o liniște aproape mistică? Sunt gânduri care îmi trec prin minte, necunoscute încă, dar resimțite ca un dor tainic după ceva ce poate că nu am trăit niciodată, dar care mă cheamă magnetic.

Despre tot acest univers fascinant cunosc doar vag, prin literatura românească și poveștile din copilărie ale prietenilor care aveau bunici la țară. Îl percep simplu, dar profund în această simplitate – romantic, boem, plin de vibrație, de sens și, mai presus de toate, de viață.
Sunt în pasul de a părăsi Bucureștiul, orașul natal. De data aceasta, nu pentru un proiect profesional și nici pentru a-l înlocui cu marile capitale ale lumii, ci pentru a evada din acest haos zgomotos, dintr-o anarhie în care tot mai des întâlnești doar carcase fără spirit sau spirite goale...

Nu știu dacă paradisul rural pe care mi-l imaginez mai există cu adevărat în zilele noastre sau dacă arată precum l-am redat în această pictură și în descrierea ce va însoți lucrarea Seara de toamnă.Nu știu nici dacă un apus la țară arată așa cum l-am pictat sau descris, dar l-am transpus dintr-o stare de spirit, dintr-o viziune interioară – un ideal al locului în care mi-aș dori să fiu, un loc pentru care aș renunța chiar și la capitala în care m-am născut, oricând și definitiv.

Această pictură este, amurgul unei zile, amurgul unui ciclu natural – un moment suspendat între sfârșit și început.Este anotimpul coacerii, al rodului ce se dăruiește lumii, dar și al seminței care cade în tăcerea pământului, purtând în ea promisiunea renașterii.
Tărâmul este scăldat în apusuri de foc, iar cerul pare că arde într-un vals frenetic de culori – o alegorie sublima în care aurul frunzelor căzute se împletește cu rubiniul cerului. O lume între vis și realitate, unde natura se destramă și se reface cu fiecare clipire.

În adâncul acestei seri de toamnă, satul își ține răsuflarea. Căsuțele albe, pierdute printre umbrele serii, par martori tăcuți ai unui anotimp care își cântă propria elegie. Pământul însuși pare atins de nostalgia vremurilor apuse, iar cărarea ce se pierde în depărtare e un drum ce duce nu spre un loc anume, ci spre amintiri, spre doruri nespuse.

Apele oglindesc un cer frământat, un tablou de emoții sfâșiate între melancolie și pasiune. Totul este efemer, și totuși, în această clipă suspendată, toamna devine eternă. E o seară în care soarele își împrăștie ultimele scântei peste lume, înainte de a se cufunda în uitare.
Ca un ecou al gândirii dionisiace, pictura surprinde acea ardere interioară a naturii și a sufletului, acea trăire intensă ce îmbină tragicul cu extazul. Cerul pare mistuit de propriul său incendiu, un haos sublim unde apusul îmbrățișează noaptea, iar căsuțele albe, pierdute printre umbrele serii, rămân martori tăcuți ai unei lumi ce își murmură propria poveste.

Păsările călătoare poartă pe aripi cântecul depărtărilor, iar florile își pleacă fruntea în semn de recunoștință față de pământul ce le-a hrănit. Tărâmul respiră în ritm de andante melancolic, o muzică a pământului ce se lasă absorbită în mister. Totul este efemer și totuși etern, precum acea ultimă rază a soarelui ce rămâne vie în amintire, mult după ce s-a cufundat în uitare.

Această pictură nu este doar o priveliște, ci o stare – o călătorie prin vâltorile toamnei care îți îmbrățișează sufletul, prin nostalgia apusului frumusețea sa arzătoare, prin fiorul unei lumi ce moare și îți șoptește că fiecare sfârșit poartă în el germenele unui nou început doar pentru a renaște.

Mentiune: Această lucrare este o piesă de referință dintre cele realizate între anii 1999-2015 în cariera pictorului Noktys. Apreciată atât pentru estetică si pentru profunzimea sa conceptuală, cât și pentru impactul său pe piața de artă, lucrarea a stabilit un record de vânzare pentru o lucrare semnată de artist. 

Inițial propusă la 13.500 euro, a fost achiziționată ulterior pentru 10.500 euro de o familie de intelectuali și colecționari din țara natală, Transilvania. Această creație, dincolo de faptul că reprezintă o mențiune din romanul autobiografic al autorului, ce reflectă existența sa până la maturitate și valurile vieții de artist, subliniază și aprecierea semnificativă pe care o are în rândul colecționarilor și iubitorilor de artă.

Detalii tehnice

  • Titlu:Seară de toamnă
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 60 x 50 cm 
  • Tehnică: Ulei pe carton special- fine art professional 
  • Anul finalizării: 2015
  • Colecția: Paradisul pierdut (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat: Indisponibil
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Autumn evening

Author's description:
"The place in this painting exists only in the imagination; it has no real point of inspiration, but draws its sap from the spirit. When I created this painting, I did not think of autumn as a theme per se, but I was overwhelmed by an intense curiosity and by exuberant, profound states: what would it be like to live in the country, in a rural environment, completely foreign to me?

What would a life anchored in the past be like, in a place where nature pulsates in man, and man is part of it? What would evenings be like, in the rhythm of the seasons, but especially autumns, with their magic, enveloped by the song of the wind, by the leaves that lie on the ground, by the flutter of birds that leave for warmer lands? What would the fresh scent of autumn rains be like, the sunsets that burn in a clear, unpolluted sky, a life between heaven and earth, in the heart of nature?
What would nights be like under the vault of stars, under moonlight, listening to the murmur of nocturnal creatures, in an almost mystical silence? These are thoughts that cross my mind, unknown yet, but felt like a secret longing for something that I may have never experienced, but that calls me magnetically.

I only know vaguely about this entire fascinating universe, through Romanian literature and the childhood stories of friends who had grandparents in the countryside. I perceive it simply, but profoundly in this simplicity – romantic, bohemian, full of vibration, meaning and, above all, life.
I am about to leave Bucharest, my hometown. This time, not for a professional project nor to replace it with the great capitals of the world, but to escape from this noisy chaos, from an anarchy where more and more often you only encounter soulless carcasses or empty spirits...

I don't know if the rural paradise I imagine still really exists today or if it looks like I have rendered it in this painting and in the description that will accompany the work Autumn Evening. I don't even know if a sunset in the countryside looks like I have painted or described it, but I transposed it from a state of mind, from an inner vision – an ideal of the place where I would like to be, a place for which I would give up even the capital where I was born, at any time and for good.

This painting is the twilight of a day, the twilight of a natural cycle – a moment suspended between the end and the beginning. It is the season of ripening, of the fruit that is given to the world, but also of the seed that falls into the silence of the earth, carrying within it the promise of rebirth.
The land is bathed in fiery sunsets, and the sky seems to burn in a frenetic waltz of colors – a sublime allegory in which the gold of the fallen leaves intertwines with the ruby ​​of the sky. A world between dream and reality, where nature falls apart and is rebuilt with every blink.

In the depths of this autumn evening, the village holds its breath. The white houses, lost among the evening shadows, seem silent witnesses of a season that sings its own elegy. The earth itself seems touched by the nostalgia of bygone times, and the path that gets lost in the distance is a road that leads not to a specific place, but to memories, to unspoken longings.

The waters mirror a troubled sky, a picture of emotions torn between melancholy and passion. Everything is ephemeral, and yet, in this suspended moment, autumn becomes eternal. It is an evening in which the sun scatters its last sparks over the world, before plunging into oblivion.

Like an echo of Dionysian thought, the painting captures that inner burning of nature and the soul, that intense experience that combines the tragic with the ecstasy. The sky seems consumed by its own conflagration, a sublime chaos where the sunset embraces the night, and the white houses, lost among the shadows of the evening, remain silent witnesses of a world that murmurs its own story.

The migrating birds carry the song of distances on their wings, and the flowers bow their heads in gratitude to the land that has nourished them. The land breathes in a melancholic andante rhythm, a music of the earth that allows itself to be absorbed in mystery. Everything is ephemeral and yet eternal, like that last ray of sunshine that remains alive in memory, long after it has sunk into oblivion.

This painting is not just a view, but a state – a journey through the whirlpools of autumn that embraces your soul, through the nostalgia of the sunset its burning beauty, through the thrill of a world that dies and whispers to you that each end carries within it the seeds of a new beginning only to be reborn.”

Mention: This artwork is a landmark piece of work created between 1999 and 2015 in the career of the painter Noktys. Appreciated both for its aesthetics and conceptual depth, as well as for its impact on the art market, the work set a sales record for a work signed by the artist.

Initially proposed at 13,500 euros, it was later purchased for 10,500 euros by a family of intellectuals and collectors from his native Transylvania. This creation, beyond the fact that it represents a mention in the author's autobiographical novel, which reflects his existence until maturity and the waves of life as an artist, also underlines the significant appreciation it has among collectors and art lovers.
Technical details:
  • Title: Autumn evening
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 60 x 50 cm 
  • TechniqueOil on strong plywood -fine art professional 
  • Finished in year: 2015
  • Collection: Paradise lost (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available Unavailable
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *