8 iun. 2020

Abstract Flowers

 

Flori abstracte

Descrierea autorului:

"În timpul creației, cineva m-a întrebat: „Ce flori sunt?”
Dar, din punctul meu de vedere, în artă, florile nu trebuie să existe în lumea palpabilă neapărat. Ele pot fi reminiscențe ale subconștientului, ecouri ale unui vis sau simple reflexii ale unui gând fugitiv. Arta nu înseamnă să reproduci realitatea, ci să o remodelezi, să o deformezi din realitatea palpabilă într-una imaginară. Pentru mine, ea este capacitatea de a da formă unei dimensiuni noi, în care realitatea se descompune și renaște sub o altă ordine, proprie mie.

Așa că, degeaba îmi prezinți o vază cu garoafe sau trandafiri, ceea ce văd eu poate lua o altă formă, poate deveni altceva, poate depăși realitatea însăși. A reproduce natura ca un xerox nu înseamnă artă, ci doar tehnică. Orice pictor, sau cel puțin orice pictor ar trebui... , să fie capabil de asta. Dar aceea este doar îndemânare, nu creație.

Capacitatea tehnică, atât de mult cultivată în universitățile de specialitate, nu are nimic în comun cu arta. De fapt, adevăratul artist începe să existe abia atunci când lasă în urmă zona de simplă imitație tehnică și transformă ceea ce a învățat mecanic în ceva nou, personal. În acel moment, pictorul devine artist. 
Sunt două lucruri complet diferite. O pensulă în mână o poate ține și cel care vopsește garduri, la fel cum o daltă o poate folosi și cel care cioplește cruci. Dar asta nu îi face artiști. Pentru cei care înțeleg arta doar superficial, diferența poate părea inexistentă. Însă a perfecționa o tehnică prin repetiție este un proces mecanic, la fel ca alfabetizarea, doar pentru că ai învățat să citești, nu înseamnă că ești poet sau filozof. La fel, faptul că ai un master în arte nu te face artist. Poți, desigur, să vopsești garduri în străinătatede exemplu… dar asta nu are nimic de-a face cu arta.
Poate aceste flori sunt mai spectaculoase decât cele reale. Poate sunt doar o punte între materie și emoție. Dar dacă vrei să le numești cumva, atunci spune-le "Flori de foc" sau "flori abstracte" ori cum dorești, cum te inpsiră.

Pentru că nu știu dacă sunt garoafe sau altceva. Și, sincer, nu cred că are importanță, inspirația mea a fost de la garoafe, desigur, nu înseamnă că asta trebuie să reprezinte. În fața acestei izbucniri de culoare, numele devine neputincios, iar forma se dizolvă în pură vibrație. Sunt flori, dar sunt și flăcări. Sunt amintiri ale unei primăveri ce arde de dor de viață sau poate scântei ale unui gând nerostit, împrăștiate în vântul timpului.

Și poate că aici nu există doar o simplă vază, ci un fragment dintr-o poveste trăită pe jumătate, o senzație care se întinde dincolo de vizibil. Este un dor care nu știe dacă să se nască sau să se stingă, un foc ce nu mistuie, ci luminează.
Dacă întârzii cu privirea, ai senzația că florile pulsează, că își spun propria poveste într-un limbaj pe care doar sufletul îl poate înțelege. O poveste despre frumusețea care nu cere permisiunea de a exista, despre arderi interioare și renașteri, despre efemeritate și eternitate într-un singur gest de culoare."

Detalii tehnice

  • Titlu: Flori abstracte
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 150x100cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2020
  • Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog) 

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Abstract Flowers

Author's description:
During the creation, someone asked me: “What flowers are they?”
But, from my point of view, in art, flowers do not necessarily have to exist in the tangible world. They can be reminiscences of the subconscious, echoes of a dream or simple reflections of a fleeting thought. Art does not mean reproducing reality, but remodeling it, deforming it from tangible reality into an imaginary one. For me, it is the ability to give shape to a new dimension, in which reality decomposes and is reborn under another order, my own.

So, it is in vain that you present me with a vase of carnations or roses, what I see can take another form, can become something else, can surpass reality itself. Reproducing nature like a Xerox does not mean art, but only technique. Any painter, or at least any painter should... be capable of this. But that is only skill, not creation.
Technical ability, so much cultivated in specialized universities, has nothing in common with art. In fact, the true artist begins to exist only when he leaves behind the area of ​​simple technical imitation and transforms what he has learned mechanically into something new, personal. At that moment, the painter becomes an artist. They are two completely different things. A brush can be held in his hand by someone who paints fences, just as a chisel can be used by someone who carves crosses. But that does not make them artists. To those who understand art only superficially, the difference may seem nonexistent. But perfecting a technique through repetition is a mechanical process, just like literacy, just because you have learned to read does not mean that you are a poet or a philosopher. Likewise, having a master of arts does not make you an artist. You can, of course, paint fences abroad, for example… but that has nothing to do with art.

Maybe these flowers are more spectacular than real ones. Maybe they are just a bridge between matter and emotion. But if you want to call them something, then call them "Fire Flowers" or "Abstract Flowers" or whatever you want, however you feel like it.

Because I don't know if they are carnations or something else. And honestly, I don't think it matters, my inspiration was from carnations, of course, it doesn't mean that's what they have to represent. In front of this burst of color, the name becomes powerless, and the form dissolves into pure vibration. They are flowers, but they are also flames. They are memories of a spring that burns with a longing for life or perhaps sparks of an unspoken thought, scattered in the wind of time.
And maybe there is not just a simple vase here, but a fragment of a half-lived story, a sensation that stretches beyond the visible. It is a longing that doesn't know whether to be born or to be extinguished, a fire that doesn't consume, but illuminates.

If you linger with your gaze, you get the feeling that the flowers are pulsating, that they are telling their own story in a language that only the soul can understand. A story about beauty that does not ask permission to exist, about inner combustions and rebirths, about ephemerality and eternity in a single gesture of color.
Technical details:
  • Title:Abstract Flowers
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 150x100 cm
  • TechniqueOil on Canvas
  • Finished in year: 2020
  • Collection: Seasons - "The Story of Spring" Cycle (included in the catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

4 iun. 2020

Axiom of Spring

 

Axioma primăverii

Descrierea autorului:

"Am privit crengile de magnolie pierzându-se în cerul nesfârșit și m-am întrebat: este frumusețea un act de sfidare sau de resemnare? Aceste flori, atât de efemere, par să sfideze gravitația, îmbrățișând cerul cu o grație aproape imposibilă. Și totuși, știu că vor pieri curând, ca și cum ar accepta cu noblețe trecerea timpului.

Fiecare petală pare o pagină nescrisă dintr-o carte a primăverii, un gând suspendat între ceea ce a fost și ceea ce urmează să vină. Îmi ridic privirea și mă las purtat de ideea că poate frumusețea nu este despre durată, ci despre intensitatea clipei. Dacă magnoliile ar rămâne înflorite veșnic, ne-ar mai fascina? Oare efemeritatea lor este ceea ce le face divine?"

Detalii tehnice

  • Titlu: Axioma primăverii
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 80x50cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2020
  • Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog) 

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Axiom of Spring

Author's description:
I watched the magnolia branches disappear into the endless sky and wondered: is beauty an act of defiance or resignation? These flowers, so ephemeral, seem to defy gravity, embracing the sky with an almost impossible grace. And yet, I know that they will soon perish, as if nobly accepting the passage of time.

Each petal seems like an unwritten page in a book of spring, a thought suspended between what was and what is to come. I look up and let myself be carried away by the idea that perhaps beauty is not about duration, but about the intensity of the moment. If magnolias remained in bloom forever, would they still fascinate us? Is their ephemerality what makes them divine?
Technical details:
  • Title:Axiom of Spring
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 80x50m
  • TechniqueOil on Canvas
  • Finished in year: 2020
  • Collection: Seasons - "The Story of Spring" Cycle (included in the catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

26 mai 2020

The Echo of Sacrifice

 

Ecoul Jertfei

Descrierea autorului:

"În această compoziție vibrantă și dramatică, momentul sacru al răstignirii lui Iisus Hristos este transpus într-o atmosferă în care natura și sacrificiul uman se împletesc într-o vibrație profundă de lumini, umbre și întuneric. Pe partea dreaptă, crucile se ridică din peisaj ca niște siluete arse de asfințitul soarelui, ce par să se dizolve în lumină, insinuând tăcut durerea și jertfa supremă. Acest contrast devine simbolul trecerii dincolo de suferință, într-o dimensiune transfigurată. Trupurile răstignite se contopesc cu aerul fierbinte al momentului, devenind parte dintr-o scenă ce transcende realitatea și devine arhetip.

Lumina primăverii, cea care readuce viața în natură, devine astfel o metaforă a Învierii, a speranței care învinge întunericul. În partea stângă, mulțimea pare prinsă într-o incandescență aprinsă de durere și nedumerire, ecoul unui sacrificiu ce depășește timpul și spațiul. Chipurile indistincte, scăldate în reflexe roșietice, devin simbolul jertfei, ca o flacără ce consumă ultimele rămășițe ale zilei. Aici, suferința devine colectivă, reverberând ca un moment care schimbă pentru totdeauna ordinea lumii.

În această interpretare, primăvara, simbol al reînvierii și al speranței, se întâlnește cu moartea, iar întunericul din compoziție sugerează că orice început trebuie să treacă printr-o încercare. Orice înviere este precedată de o răstignire, un sacrificiu într-un fel sau altul. Lumina filtrată prin întreaga compoziție, culorile arse de timp și textura picturii sunt menite să evoce acea vibrație interioară, percepută adesea ca un ecou mistic sub tensiunea unui moment apoteotic.

Prin paleta cromatică intensă, dominată de roșu aprins și tonuri aurii, am dorit să redau atât dramatismul momentului, cât și forța interioară care radiază din actul suprem al dăruirii. Roșul, simbol al sângelui, al vieții în esență, dar și al focului interior, se împletește cu lumina caldă a renașterii, transformând suferința într-un act de iubire absolută.
Această lucrare este o meditație profundă asupra felului în care moartea devine pragul unei noi existențe. În această viziune, drama răstignirii se transformă într-un ritual uman și universal valabil, în care suferința nu este un sfârșit, ci începutul unei noi vieți spirituale, al unei reînnoiri în spirit, pecetluită de lumina Învierii, ce pulsează în sufletul primăverii.

„Ecoul Jertfei” este, în esență, o contemplație vizuală asupra felului în care sacrificiul și primăvara se întâlnesc într-un punct de echilibru sacru. Precum natura își oferă seva pentru a da viață, la fel și acest moment al istoriei divine devine sursă de regenerare spirituală, un arc peste timp care reverberează în conștiința umanității.
Privitorul este invitat să pătrundă dincolo de forme, să simtă și să înțeleagă că fiecare primăvară poartă în ea un ecou al jertfei, un suflu al unui miracol ce se reînnoiește, în tăcere, de-a lungul veacurilor."

Detalii tehnice:

  • Titlu: Ecoul Jertfei
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 50x80cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2020
  • Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog) 

15 mai 2020

Rhapsody of May

 

Rapsodie de mai

Descrierea autorului:

"M-am gândit adesea… cum ar fi dacă iarba nu ar fi verde? Dacă pajiștile ar fi negre, albe sau roz, am mai simți aceeași prospețime care ne umple sufletul primăvara? Sau poate că întreaga noastră percepție despre reînviere este doar un joc al luminii și al culorii, o iluzie pe care o îmbrățișăm fără să ne întrebăm de ce?
Când am realizat această lucrare, m-am lăsat purtat de însăși esența verde a renașterii. Am vrut să surprind acel moment în care lumina mângâie iarba și frunza crudă , când razele soarelui se împletesc cu seva ce urcă prin trunchiuri și creează această simfonie mută, dar vie. Acel verde care pare să aibă sunet, miros, atingere, un verde care respiră.

Mereu m-a fascinat felul în care natura orchestrează această simfonie. Copacii se unduiesc ca niște dirijori invizibili, florile albe de câmp parcă sunt notele pierdute într-un cântec fără sfârșit, iar vântul leagănă fiecare fir de iarbă într-un vals perfect, neobosit. Fiecare ton de culoare pare să aibă o voce, fiecare reflexie a luminii e o șoaptă de dincolo de vizibil.

Dar mă întreb, dacă totul ar fi altfel… dacă acest verde ar lipsi, am mai înțelege primăvara astfel? Am mai simți acea tresărire de viață care ne face să zâmbim fără motiv? Sau poate că răspunsul nu stă în culoare, ci în ochii noștri, în sufletul nostru, care vibrează în fața frumuseții, dacă nu este gol...?

„Rapsodie de Mai” Este mai repede o întrebare deschisă decât un peisaj imaginar, o invitație la a privi dincolo de aparențe. Poate că primăvara nu e nici măcar despre verde. Poate că primăvara suntem noi, cei care îi dăm sens prin felul în care o trăim în funcție de perspectiva fiecaruia."

Detalii tehnice

  • Titlu: Rapsodie de mai
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 80x50cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2020
  • Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog) 

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Rhapsody of May

Author's description:
I have often wondered… what if the grass were not green? If the meadows were black, white or pink, would we still feel the same freshness that fills our souls in spring? Or maybe our entire perception of rebirth is just a play of light and color, an illusion that we embrace without asking ourselves why?

When I created this artwork, I was carried away by the very green essence of rebirth. I wanted to capture that moment when the light caresses the grass and the raw leaf, when the sun's rays intertwine with the sap that rises through the trunks and creates this silent but living symphony. That green that seems to have sound, smell, touch, a green that breathes.

I have always been fascinated by the way nature orchestrates this symphony. The trees sway like invisible conductors, the white wildflowers seem to be the lost notes in an endless song, and the wind sways each blade of grass in a perfect, tireless waltz. Every tone of color seems to have a voice, every reflection of light is a whisper from beyond the visible.

But I wonder, what if everything were different… if this green were missing, would we still understand spring like this? Would we still feel that jolt of life that makes us smile for no reason? Or maybe the answer lies not in the color, but in our eyes, in our soul, which vibrates in the face of beauty, if it is not empty...?
"Rhapsody of May" It is more an open question than an imaginary landscape, an invitation to look beyond appearances. Maybe spring is not even about green. Maybe spring is us, the ones who give it meaning through the way we experience it according to each person's perspective.
Technical details:
  • Title:Rhapsody of May
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 80x50cm
  • TechniqueOil on Canvas
  • Finished in year: 2020
  • Collection: Seasons - "The Story of Spring" Cycle (included in the catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

7 mai 2020

Breath of the forest

 

Răsuflarea pădurii 

Descrierea autorului:

"Dimineața s-a trezit încet, ca o taină, risipindu-și ceața peste pajiștile și dealurile ce îmbrățișează pădurea. Verdele crud, aproape diafan, își face loc prin aburii grei ai zorilor, amintindu-mi că renașterea nu este doar un ritual al naturii, ci și un miracol al fiecărei zile ce începe.

Inspir aerul umed, purtat de vântul blând, și simt că pășesc într-un tablou vechi, în care timpul nu există. Oare acest peisaj s-a schimbat vreodată? Sau a rămas mereu aici, neatins, martor tăcut al tuturor celor care au trecut, privind spre pădure cu aceeași uimire?

Îmi amintesc prima dată când am văzut această scenă, la marginea pădurii din apropierea cetății Biertan. Era ca și cum pământul și cerul șopteau o poveste pe care doar diminețile o pot înțelege. O poveste despre lumină și umbră, despre contururi care se nasc din abur și dispar odată cu primele raze calde ale soarelui.
M-am întrebat atunci, ce este mai real oare? Peisajul pe care îl privesc sau emoția care se naște în mine? Culoarea verdelui, cu prospețimea lui bacoviană, este o stare de spirit, un simbol al speranței care răzbate prin orice ceață, prin orice tăcere. În această lumină incertă, totul pare suspendat între vis și realitate sau între trecut și viitor...

Răsuflarea pădurii este un colț de natură surprins pe pânză. Este liniștea pădurii înainte ca ziua să înceapă cu adevărat. Este răsuflarea pământului, moale și tăcută, chemându-ne să privim mai atenț, să simțim mai profund, să rătăcim în gânduri ca într-o pădure fără sfârșit."

Detalii tehnice

  • Titlu: Răsuflarea pădurii 
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 60x90cm
  • Tehnică: Ulei pe pânză
  • Anul finalizării: 2020
  • Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog) 

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Breath of the forest

Author's description:
The morning woke up slowly, like a mystery, scattering its mist over the meadows and hills that hug the forest. The raw, almost diaphanous green makes its way through the heavy mists of dawn, reminding me that rebirth is not only a ritual of nature, but also a miracle of each day that begins.

I breathe in the humid air, carried by the gentle wind, and I feel like I am stepping into an old painting, in which time does not exist. Has this landscape ever changed? Or has it always remained here, untouched, a silent witness to all those who have passed by, looking towards the forest with the same amazement?
I remember the first time I saw this scene, at the edge of the forest near the Biertan fortress. It was as if the earth and the sky were whispering a story that only mornings can understand. A story about light and shadow, about contours that are born from steam and disappear with the first warm rays of the sun.

I asked myself then, what is more real? The landscape I am looking at or the emotion that is born within me? The color green, with its Bacovian freshness, is a state of mind, a symbol of hope that shines through any fog, through any silence. In this uncertain light, everything seems suspended between dream and reality or between past and future...

The Breath of the Forest is a corner of nature captured on canvas. It is the silence of the forest before the day truly begins. It is the breath of the earth, soft and silent, calling us to look more carefully, to feel more deeply, to wander in thoughts as if in an endless forest.
Technical details:
  • Title:Breath of the forest
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 60x90cm
  • TechniqueOil on Canvas
  • Finished in year: 2020
  • Collection: Seasons - "The Story of Spring" Cycle (included in the catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *