4 ian. 2015

Dachau

Dachau

Descrierea autorului


Această lucrare reprezintă un moment de referință în istoria recentă a umanității. Realizată pe baza unei fotografii alb-negru din arhivele naționale germane, „Dachau”, lucrarea reflectă un moment îngrozitor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fotografia, însoțită de următoarea mențiune, surprinde supraviețuitorii lagărului de concentrare Dachau tragând un cadavru către cuptoarele crematoriului, la 10 aprilie 1945: „Supraviețuitori ai lagărului de concentrare Dachau demonstrează funcționarea crematoriului prin tragerea unui cadavru către unul dintre cuptoare. Dachau, Germania, 29 Mai 1945.”

Al Doilea Război Mondial a fost un subiect pe care l-am discutat frecvent cu diverse personalități din domeniu, dar și cu prietenii mei. Unul dintre aceștia, un savant în fizică cuantică și astrofizică nucleară, m-a încurajat să transpun în artă imaginea din documentul istoric, însă cu o atenție deosebită la detalii, fără a omite niciun aspect esențial care să reflecte cu fidelitate momentul respectiv. Spre deosebire de fotografia alb-negru originală, în care nu se observau toate elementele esențiale..., am dorit să adaug mai multe straturi de semnificație și să redau întreaga intensitate a scenei, aducând la viață detaliile care ar fi putut fi pierdute. M-au marcat și tulburat profund acele descoperiri morbide din istoria acelei perioade, care au rămas păstrate doar în muzee și în cărți de istorie, fiind o mărturie dureroasă a realităților crude ale trecutului nostru ca specie.

Timp de nopți la rând, am avut coșmaruri, pentru că imaginația mea, bogată și tumultoasă, reînvia acele pagini întunecate din cartea ororilor umanității. Mă obseda gândul: „Cum ar fi să te afli tu acolo, în agonie, să fii târât de niște călăi spre cuptorul de incinerare umană într-un lagăr de exterminare? Să nu ai puterea să te aperi, să nu ai dreptul să o faci, să fii vinovat fără să fii vinovat? Singura ta salvare ar fi să îți dai ultima suflare și să pleci într-o lume mai bună…”
Cum este posibil ca oamenii să fie atât de cruzi și sălbatici, acuzând de vină pe cei nevinovați? Vina lor provine din propria ipocrizie, dintr-un apetit sadic de a ucide, de a controla și de a distruge. Nu găsesc altă explicație logică, în contextul vremurilor noastre și în conformitate cu trecutul. Se pare că în genetica noastră există un sadism nefiresc, care, odată declanșat, poate duce chiar la autodistrugere, nu doar la a face rău altora cu conștiința împăcată și cu bune intenții. Acest lucru dovedește că evoluția umană este, de fapt, doar o iluzie. Deși părem tot mai evoluați și încercăm să lăsăm această impresie unii față de alții, caracterele și comportamentele multora confirmă irevocabil contrarul, înzecit.

Am încercat să transpun prin culoare acest moment teribil din istorie, fără a-l vicia de prejudecăți sociale, politice sau religioase. Este, în esență, o reconstituire a unui moment ce trebuie cunoscut pentru a înțelege cu adevărat prezentul și pentru a nu risca repetarea greșelilor trecutului. Căci uitând trecutul, ne condamnăm la repetarea acestuia.
Dacă am fi nemuritori, poate că trecutul nu ar mai conta. Însă, pentru a construi o societate solidă și durabilă, avem nevoie de pilonii culturali: scriitori, pictori, sculptori și alți oameni de cultură. Aceștia sunt cei care oferă identitate unui stat și îi conferă rezistență în fața vicisitudinilor vremii. Când artele și cultura dispar din societate, încep să se instaleze, treptat, opusurile acestora: distrugerea și autodistrugerea. În primul rând, din punct de vedere intelectual, urmate de declinul educațional și moral. Astfel, se naște ceea ce am putea numi „Arta Războiului”, singura formă de artă de care este capabilă orice ființă umană, fără a fi nevoie de spirit sau intelect. Este, poate, cea mai cumplită activitate pe care o poate desfășura o ființă umană în această existență efemeră pe Pământ.

Această lucrare rarefiată și gravă vizează nu doar imortalizarea unei pagini de istorie, ci și o chemare la moralitate, umanitate și demnitate. Sper ca ea să ajungă într-un muzeu de referință sau într-o colecție valoroasă, unde să fie apreciată ca un document simbolic, ce reflectă momentele dificile din istoria umanității. Este o lucrare cu o raritate excepțională, care reflectă evoluția umană în contextul unui război devastator, al unor atrocități și nedreptăți comise de state care au abuzat de puterea lor, atunci când cetățenii sunt pasivi și nu reacționează la abuzuri.

Această lucrare nu doar că transmite un mesaj despre atrocitățile din trecut, dar este și un avertisment. Într-o eră în care statele totalitare ,teoretic sunt doar o amintire, în realitate ele trăiesc sub forme mai subtile. Așa cum genocidele au loc într-o formă mai discretă astăzi – prin războaie artificiale (precum cel din Ucraina) sau prin genocide sociale de stat la nivel mondial (precum pandemia de Covid-19) –, monitorizarea noastră este mai intensă ca niciodată. Trăim într-o societate schizofrenică, unde ura, disprețul față de semeni și individualismul au devenit norme acceptate, iar tehnologia – prin camere de filmat, social media și alte forme de supraveghere – contribuie la fragmentarea unității sociale. În această lume digitală, oamenii nu se confruntă cu adevărații vinovați, ci se autoconsideră victima unui sistem care i-a împins în această stare de confuzie paranoidă și alienare socială la nivel de supraviețuire doar prin materie, fără spirit, fără creier..."

Detalii tehnice

  • Titlu: Dachau
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 40 x 30 cm
  • Tehnică:Ulei pe carton special fine art professional
  • Anul finalizării: 2015
  • Colecția: Atrocităţi și discrepanţe sociale (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50 din 50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Dachau

Author's description:
This artwork represents a landmark moment in recent human history. Based on a black-and-white photograph from the German National Archives, “Dachau,” the work reflects a horrific moment during World War II. The photograph, accompanied by the following caption, captures survivors of the Dachau concentration camp dragging a corpse toward the crematorium ovens on April 10, 1945: “Survivors of the Dachau concentration camp demonstrate the operation of the crematorium by dragging a corpse toward one of the ovens. Dachau, Germany, May 29, 1945.”

World War II was a topic that I frequently discussed with various personalities in the field, as well as with my friends. One of them, a scientist in quantum physics and nuclear astrophysics, encouraged me to translate the image from the historical document into art, but with great attention to detail, without omitting any essential aspect that would faithfully reflect the moment. Unlike the original black and white photograph, in which not all the essential elements were visible..., I wanted to add more layers of meaning and to reproduce the full intensity of the scene, bringing to life the details that could have been lost. I was deeply marked and disturbed by those morbid discoveries in the history of that period, which remained preserved only in museums and history books, being a painful testimony to the cruel realities of our past as a species.

For nights in a row, I had nightmares, because my imagination, rich and tumultuous, revived those dark pages from the book of horrors of humanity. The thought haunted me: “What would it be like to be there, in agony, being dragged by executioners to the human cremation oven in an extermination camp? Not to have the power to defend yourself, not to have the right to do so, to be guilty without being guilty? Your only salvation would be to take your last breath and leave for a better world…”
How is it possible for people to be so cruel and savage, accusing the innocent of guilt? Their guilt comes from their own hypocrisy, from a sadistic appetite to kill, control and destroy. I can find no other logical explanation, in the context of our times and in accordance with the past. It seems that there is an unnatural sadism in our genetics, which, once triggered, can even lead to self-destruction, not just to harming others with a clear conscience and good intentions. This proves that human evolution is, in fact, just an illusion. Although we seem to be more and more evolved and try to give this impression to each other, the characters and behaviors of many irrevocably confirm the opposite, tenfold.

I tried to translate this terrible moment in history through color, without tainting it with social, political or religious prejudices. It is, in essence, a reconstruction of a moment that must be known in order to truly understand the present and not risk repeating the mistakes of the past. Because by forgetting the past, we condemn ourselves to repeating it.
If we were immortal, perhaps the past would no longer matter. However, to build a solid and sustainable society, we need cultural pillars: writers, painters, sculptors and other people of culture. They are the ones who give identity to a state and give it resistance to the vicissitudes of time. When arts and culture disappear from society, their opposites gradually begin to take hold: destruction and self-destruction. First of all, from an intellectual point of view, followed by educational and moral decline. Thus, what we could call "The Art of War" is born, the only form of art that any human being is capable of, without the need for spirit or intellect. It is, perhaps, the most terrible activity that a human being can carry out in this ephemeral existence on Earth.

This rare and serious work aims not only to immortalize a page of history, but also a call to morality, humanity and dignity. I hope that it will end up in a reference museum or a valuable collection, where it will be appreciated as a symbolic document, reflecting difficult moments in human history. It is a work of exceptional rarity, which reflects human evolution in the context of a devastating war, of atrocities and injustices committed by states that abused their power, when citizens are passive and do not react to abuses.

This work not only sends a message about the atrocities of the past, but it is also a warning. In an era where totalitarian states are theoretically a memory, in reality they live on in more subtle forms. Just as genocides occur in a more discreet form today – through artificial wars (such as the one in Ukraine) or through state-sponsored social genocides on a global scale (such as the Covid-19 pandemic) –, our monitoring is more intense than ever. We live in a schizophrenic society, where hatred, contempt for others and individualism have become accepted norms, and technology – through cameras, social media and other forms of surveillance – contributes to the fragmentation of social unity. In this digital world, people do not confront the real culprits, but consider themselves victims of a system that has pushed them into this state of paranoid confusion and social alienation at the level of survival only through matter, without spirit, without brain..."

Technical details:
  • Title: Dachau
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 40 x 30 cm
  • TechniqueOil on special fine art professional cardboard
  • Finished in year: 2015
  • Collection: Atrocities and social discrepancies (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50 from 50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

16 dec. 2014

Winter cold

Crivățul iernii

Descrierea autorului


Atmosfera picturii trezește amintiri îngropate sub zăpada anilor… Imagini fragile, ca niște holograme, cu ierni aspre, vânt de crivăț tăios și întinderi nesfârșite de alb. Drumuri înzăpezite, pași pierduți prin troiene și căldura unei case care așteaptă, mereu primitoare.

Aceasta este o amintire pe care nu am trăit-o, dar pe care mi-o imaginez cu dor – copilul obosit de săniat, cu obrajii înghețați, deschizând ușa unei căsuțe de la țară. O casă unde căldura sobei îl îmbrățișează, iar aerul e plin de mirosul prăjiturilor tradiționale. Afară, prin viscol, se vede doar fumul care se ridică leneș din coș, semn că acolo, înăuntru, îl așteaptă tihna și bucuria Ajunului.

Cei care au avut bunici la țară își vor regăsi propriile povești în această imagine. Cei care nu, pot măcar să viseze la o astfel de casă – un refugiu care ne primește cu căldură, chiar și atunci când ne-am pierdut pe drumurile înghețate si neiertătoare ale vieții."

Detalii tehnice

  • Titlu: Crivățul iernii
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 27 x 22  cm 
  • Tehnică:Ulei placaj-carton 
  • Anul finalizării: 2014
  • Colecția:Rădăcini naționale (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Indisponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Indisponibil
  • Canvas printing: Indisponibil
  • Ediție limitată: Indisponibil
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Winter cold

Author's description:
The atmosphere of the painting awakens memories buried under the snow of the years… Fragile images, like holograms, with harsh winters, sharp blizzard winds and endless expanses of white. Snowy roads, lost steps through the ravines and the warmth of a house that awaits, always welcoming.

This is a memory that I did not experience, but that I imagine with longing – the child tired of sledding, with frozen cheeks, opening the door of a country house. A house where the warmth of the stove embraces him, and the air is full of the smell of traditional cookies. Outside, through the blizzard, only the smoke rising lazily from the chimney is visible, a sign that there, inside, the peace and joy of Christmas Eve awaits him.

Those who had grandparents in the country will find their own stories in this image. Those who don't can at least dream of such a home – a refuge that welcomes us warmly, even when we're lost on the icy and unforgiving roads of life."

Technical details:
  • Title: Winter cold
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 27 22 cm
  • TechniqueOil on Plywood 
  • Finished in year: 2014
  • Collection: National roots (included in catalog)
Availability:
  • Status: Unavailable
Available variants:
  • Unique: Unavailable
  • Canvas printing: Unavailable
  • Limited edition: Unavailable
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

28 sept. 2014

Ancient Civilization

Civilizații Antice

Descrierea autorului


„Conceptul de civilizație, ca ansamblu de elemente ale unei vieți sociale organizate, implică preponderența factorului uman asupra forțelor naturale și asupra instinctelor animalice.Lucrarea „Civilizații antice“abordează tematica din punct de vedere antropologic, punând accent pe impactul culturii materiale asupra profilului psihologic al omului în diferitele etape ale antropogenezei. 

Tabloul înfațișează o succesiune de atitudini de viață conforme cu ansamblul de credințe, tradiții și obiceiuri care au caracterizat principalele civilizații din antichitate.
Privită în ansamblu, istoria culturii și a civilizațiilor pare a ilustra teoria ondulațiunii universale despre care vorbește filozoful român Vasile Conta, întrucât și acest fenomen a cunoscut momente de creștere în intensitate,momente de vârf și apoi de declin.

Civilizațiile au apărut și dispărut misterios în decursul mileniilor, dar valorile perene au rămas, s-au perpetuat, fapt sugerat și prin simbolistica nuanțelor cromatice folosite în tablou.Lumina cunoașterii și întunericul ignoranței,rosul de foc al voinței de a trăi și nelipsitul verde al speranței au însotit omenirea în existența ei.
Dincolo de imagine, rămâne însă mult mister despre care depun mărturie vestigiile rămase.

Pentru mine, cel mai profund mister zace în adâncul ființei, în genomul uman, depozitarul unor informații care transcend și timpul și spațiul.
Lucrarea își propune să pună în evidență acest aspect.Mă referer aici la imixtiunea extratereștrilor la progresul civilizațiilor..."

Detalii tehnice

  • Titlu: Civilizații Antice
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 36 x 80  cm 
  • Tehnică:Ulei -Placaj gros
  • Anul finalizării: 2014
  • Colecția:Amprente în timp (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil
  • Canvas printing: Indisponibil
  • Ediție limitată: Indisponibil
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Ancient Civilization

Author's description:
The concept of civilization, as an ensemble of elements of an organized social life, involves the preponderance of the human factor to the natural forces and to the animal instincts. The "Ancient Civilizations" work approaches the theme from an anthropological point of view, emphasizing the impact of the material culture on the psychological profile of man in the various stages of anthropogenesis. 

The painting depicts a succession of attitudes of life consistent with the set of beliefs, traditions and customs that have characterized the main civilizations of antiquity. Overall, the history of culture and civilizations seems to illustrate the theory of universal waving about which the Roman philosopher Vasile Conta speaks, this phenomenon experienced moments of increase in intensity, peak moments and then decline. 

Civilizations appeared and disappeared mysteriously over the millennia, but the perennial values ​​remained, perpetuated, as suggested by the symbolism of the chromatic nuances used in the painting. The light of knowledge and the darkness of ignorance, the red light of the will to live and the unshakable green of hope, have accompanied humanity to its existence. Aside from the image, it remains a lot of mystery about testifying the remaining vestiges.
For me, the deepest mystery lies in the depth of the being, in the human genome, the depository of information that transcends time and space. The work aims to highlight this aspect. I refer here to the interference of aliens to the progress of civilizations ..."

Technical details:
  • Title: Ancient Civilization
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 36 x 80 cm
  • TechniqueOil on Plywood 
  • Finished in year: 2014
  • Collection: Imprints in time (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available
  • Canvas printing: Unavailable
  • Limited edition: Unavailable
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

11 sept. 2014

Wild Flowers


Flori sălbatice 

Descrierea autorului

 Am realizat aceste flori sălbatice ca și cum ar șopti povești despre libertate, pasiune și frumusețe neîmblânzită, fiecare petală sugerând un mic simbol al frumuseții efemere.
 Le-am așezat într-o vază pitorească stilizată, pe o masă oarecare, într-un fundal romantic, unde lumina și umbra se împletesc, alternându-se subtil în nuanțe ce evocă pasiunea, misterul și profunzimea.

 Florile de câmp își etalează frumusețea efemeră, purtând în petalele lor ecoul unei vremi de neuitat. Acestea devin martorele unei palete de culori vii și exuberante, în efemeritatea momentului. În acest buchet, am încercat să închid acea stare pură de vibrație - o explozie de parfumuri și culori, într-un amestec fascinant de nuanțe ce îmbrățișează esența primăverii, regăsind în ele acea fervoare a renașterii. 

Inclinația ușor obscură a fundalului, destul de specifică mie, în această lucrare, este menită să completeze ambientul profund romantic, evocând misterul unei lumi suspendate între vis și realitate – un univers în care iubirea pentru culoare și frumusețea naturii și a existenței în esența sa se întrepătrund într-o armonie subtilă. 

Culorile se joacă cu umbrele, iar vaza devine astfel un sanctuar al fragilității, adăpostind florile care trăiesc doar pentru a aduce un strop de lumină într-un colț al existenței noastre efemere pe pământ. Această lucrare îmbină strălucirea culorilor cu melancolia unui romantism care, prin subtilitatea sa, ne amintește că adevărata frumusețe rezidă în efemeritatea momentelor, în adierea unui parfum ușor și în fragilitatea unei iubiri neîmpărtășite sau neînțelese, uneori.

Detalii tehnice

  • Titlu: Flori sălbatice
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 150 x 100 Cm 
  • Tehnică: Pânză
  • Anul finalizării: 2014
  • Colecția:  Esența Timpului (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat:  Disponibil
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50 din 50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Wild flowers

Author's description:
I created these wildflowers as if they were whispering stories about freedom, passion and untamed beauty, each petal suggesting a small symbol of ephemeral beauty.
I placed them in a stylized picturesque vase, on a random table, in a romantic background, where light and shadow intertwine, subtly alternating in shades that evoke passion, mystery and depth.

Wildflowers display their ephemeral beauty, carrying in their petals the echo of an unforgettable time. They become witnesses to a palette of vivid and exuberant colors, in the ephemerality of the moment. In this bouquet, I tried to enclose that pure state of vibration - an explosion of perfumes and colors, in a fascinating mix of shades that embrace the essence of spring, finding in them that fervor of rebirth.

The slightly obscure inclination of the background, quite specific to me, in this work, is meant to complete the deeply romantic atmosphere, evoking the mystery of a world suspended between dream and reality – a universe in which the love of color and the beauty of nature and existence in its essence intertwine in a subtle harmony.

The colors play with shadows, and the vase thus becomes a sanctuary of fragility, housing the flowers that live only to bring a drop of light to a corner of our ephemeral existence on earth. This work combines the brilliance of colors with the melancholy of a romanticism that, through its subtlety, reminds us that true beauty resides in the ephemerality of moments, in the breath of a light perfume and in the fragility of an unrequited or sometimes misunderstood love.

Technical details:
  • Title: wildflowers
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 150 x 100 Cm 
  • Technique: Canvas
  • Finished in year: 2014
  • Collection: The Essence of Time (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50 from 50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *