Zi de Noiembrie
Descrierea autorului:
Lucrarea intitulată "Zi de noiembrie" ilustrează o ipostază a amurgului, realizată într-o viziune expresionist-abstractă. Lucrarea surprinde acel moment fragil în care culorile intense ale toamnei se împletesc atât de armonios, încât par să respire pentru ultima oară, pictând natura într-un peisaj oniric.
În această compoziție am încercat să surprind clipa în care lumina se destramă și se dizolvă în nuanțe ce par ireale, în timp ce umbrele copacilor se topesc într-o vibrație exuberantă de forme și culori spectaculoase ale unui apus de noiembrie.Paleta densă și bogată reprezintă pulsația interioară a naturii aflate în pragul transformării, tensiunea dintre sfârșit și început. Astfel tușele trasate devin o vibrație uniformă a unui anotimp care se stinge, dar refuză să dispară fără a-și dezvălui splendoarea.
Am căutat să transfigurez acest amurg de noiembrie într-o emoție exuberantă, unde ultima respirație a culorilor de toamnă devine ecoul tuturor anotimpurilor. Un apus transformat ca într-un vis cald ,melancolic și armonios , în care toamna se deschide ca o invitație la contemplare.De fapt, "Zi de noiembrie" este o lucrare despre metamorfozele naturii odata cu trecerea timpului ,creată pentru cei care văd în artă nu doar forme și culoare, ci și o poveste.
Detalii tehnice
- Titlu: Zi de Noiembrie
- Autor: S.Andrei alias Noktys
- Dimensiuni: 50x40 0cm
- Tehnică: Ulei pe placaj gros
- Anul finalizării: 2025
- Colecția: Filozofii vizuale (inclusă în catalog)
Disponibilitate
- Status: Disponibil :Aici
© All Copyright reserved by Noktys Art House
November Day
Author's description:
The work entitled "November Day" illustrates a twilight scene, created in an expressionist-abstract vision. The artwork captures that fragile moment when the intense colors of autumn intertwine so harmoniously that they seem to breathe for the last time, painting nature in a dreamlike landscape.
In this composition, I tried to capture the moment when the light breaks up and dissolves into shades that seem unreal, while the shadows of the trees melt into an exuberant vibration of spectacular shapes and colors of a November sunset. The dense and rich palette represents the inner pulsation of nature on the verge of transformation, the tension between the end and the beginning. Thus, the drawn strokes become a uniform vibration of a season that fades, but refuses to disappear without revealing its splendor.
I sought to transfigure this November twilight into an exuberant emotion, where the last breath of autumn colors becomes the echo of all seasons. A sunset transformed into a warm, melancholic and harmonious dream, in which autumn opens up as an invitation to contemplation. In fact, "November Day" is a work about the metamorphoses of nature with the passage of time, created for those who see in art not only shapes and colors, but also a story.
Technical details:
- Title:November Day
- Author: S.Andrei alias Noktys
- Dimensions: 50x40 cm
- Technique: Oil on plywood
- Finished in year: 2025
- Collection: Visual Philosophies (included in the catalog)
Availability:
- Status: Available Here
© All Copyright reserved by Noktys Art House
