"În lumina palidă a dimineții, un peisaj copleșit de tăcere se desfășoară în fața privitorului. Oamenii, pelerinii învăluiți în umbre lungi și grele, pășesc încet, mânați de o mâhnire surdă, spre locul unde s-a consumat un act de o cruzime inimaginabilă. Ordinea lumii s-a schimbat pentru totdeauna, dar cine a tras cortina asupra vechii lumi? În tăcerea atotcuprinzătoare, nu se aude nimic și tocmai această absență de zgomot reverberează cel mai puternic.
În fundal, crucea, simbolul suprem al sacrificiului, se înalță ca o rană deschisă în carnea umanității. Ea nu mai este doar un simbol al morții, ci al transformării, a devenit de-a lungul istoriei un instrument al puterii și al manipulării. Înfășurată în dogme, sculptată în piatră sau pictată pe pânza credinței, ea poartă pe brațele sale atât suferința, cât și iluzia mântuirii.Prin ea s-au purtat războaie, s-au înălțat imperii și s-au înlănțuit conștiințe. Strălucește pe turnurile catedralelor, veghează din cimitirele tăcute și se așază pe piepturile celor ce caută protecție sau supunere. Dar în spatele aurului și al luminii, crucea ascunde și umbrele fanatismului, fricii și obedienței impuse.
Dimineața de după Răstignire este un moment suspendat între durere și miracol, între disperare și speranță, dar mai ales între iluzie și realitate. Cei ce privesc scena, fie cu spaimă, fie cu venerație, nu știu dacă asistă la sfârșitul unei lumi sau la nașterea unui imperiu al suferinței perpetue.
Siluetele umane, abia întrezărite, sunt prinse între două realități: cea de dinainte, în care moartea era un punct final, și cea care urmează, în care moartea devine doar o unealtă de control. Privirile lor sunt ațintite spre locul sacrificiului, dar pașii lor sunt ghidați de o forță ce depășește comprehensiunea umană. Fiecare umbră, cumva este o întrebare nerostită iar fiecare contur, un fel de rugăciune aruncată în gol, culorile cumva palide sunt o amintire a ceea ce a fost cândva adevărul.
Cromatica lucrării este dominată de întuneric, dar lumina zilei începe să pătrundă timid, ca un fir de speranță răzleț. Nu este o lumină triumfătoare, ci una reținută, parcă temându-se să dezvăluie prea mult. Fundalul parcă respiră, iar aerul e impregnat de o energie tainică, de o prezență ce nu poate fi explicată, ci doar simțită. Ecce Homo – Iată Omul! Dar ce este omul, dacă nu o creatură ce înclină când spre divinitate, când spre bestialitate? Ne întrebăm tot mai des dacă omul este cu adevărat ceea ce crede despre sine sau dacă și-a pierdut dreptul la acest titlu.
Fiarele nu ucid din plăcere. Omul, în schimb, și-a făcut din crimă un spectacol, o ceremonie, un obicei sângeros perpetuat în numele unor ritualuri ce se ascund sub masca sfințeniei. O jertfă nu este o jertfă când este repetată cu voluptate, ci devine o comemorare a cruzimii, o reconfirmare a unui act de barbarie ridicat la rang de sacralitate. Uciderea ritualică a animalelor, scăldatul într-un simbolism și snobism al sângelui, toate acestea sunt reminiscențe ale unor vremuri într-adevăr păgâne și sângeroase, menținute nu din necesitate, ci din plăcerea de a simți puterea asupra vieții și morții mai întâi de toate.
Crucificarea lui Iisus nu a fost un act singular. Cei doi tâlhari răstigniți alături de el sunt dovezi clare că suferința nu a fost monopolizată de unul singur, ci a fost transformată într-un mijloc de impunere a ordini modniale ca un instrument de putere. Acest moment simbolic nu a fost doar o execuție, ci o demonstrație brutală a modului în care se impune o nouă ordine: prin frică, sacrificiu și control total asupra conștiinței colective.În numele acestor dogme s-au ars cărți și oameni, s-au ridicat ruguri și s-au prăbușit civilizații. A fost biciul asupritorilor.De atunci, lumea a devenit un uriaș câmp de luptă pentru putere. O mână de indivizi au înțeles că cel mai eficient mod de a domina nu este prin forță directă, ci prin menținerea umanității într-un echilibru precar între vinovăție și speranță, între frică și resemnare. Sub simbolul crucii, aceeași cruce pe care ei înșiși au ridicat-o, s-au justificat genocide sociale, foamete, războaie, inchiziții și crime de neconceput.
Este esențial să facem o distincție clară între religie și divinitate. Religia este prima formă de politică a lumii, construită prin tortură, manipulare și coerciție, în timp ce divinitatea este profundă, inaccesibilă jocurilor de putere și minților încuiate și îndobitocite de acești "Ei".Altfel spus, dacă nu ai nimic divin în tine, nicio religie nu te va salva; vei rămâne o bestie în esență, simulând doar, prin vorbe, „evlavia, altruismul și divinitatea” exact cum o fac și cei care au creat acest sistem criminal și care încă încearcă, disperat, să prostească masele sociale.
Ce vreau să subliniez este următorul aspect: faceți distincția între „Dumnezeu” sau orice zeu pe care îl considerați divin și așa-numiții „trimiși ai Domnului”. Nu există astfel de trimiși. Aceasta este doar o componentă a mecanismului de manipulare, destinată celor ținuți intenționat în ignoranță, fără acces la educație și informație. Puterea acestui sistem s-a bazat mereu pe controlul cunoașterii. Când nu ai informațiile necesare, nu știi nimic, când doar unii au acces la adevăr, ajungi să îi admiri orbește, fără rezerve și să crezi că sunt „slujitorii lui Dumnezeu pe pământ”.
Ei pot spune orice, iar tu vei "crede și nu cerceta..."din lipsă de cultură, de informare și implicit a unei gândiri analitice, vei crede ceea ce ei vor să crezi, exact ceea ce nu vor să ai:cunoaștere, viziune și discernământ.
Cine sunt acești „ei” mai sus sugerați? Exact acești călăi ai tăi, care se ascund în temple venerate, îmbrăcați în robe fine, țesute cu fir de aur, trăind pe seama suferinței tale. Se prezintă ca sfinți și se autoproclamă „slujitori ai Domnului și preaînalți pe pământ”. Ei sunt cei care au creat „noua lume” prin „testamentul jertfei”, un simbol al vieții, care de fapt a predicat moartea și tortura prin războaie"Sfinte" , foamete, cruciade, nedreptăți, Inchiziție și alte forme de genocid social.Tot "ei" sunt și cei datorita carora dumnezeului tau i-a fost ucis fiul din referința mea artistică, ei sunt sfinți și aleșii autoproclamați, împartind iadul și paradisul pentru tine pe pământ după bunul lor plac prin razboaie"Sfinte" de purificare, "păgânilor ce sunteți sau măcar păcătoșilor..."
Așadar, separați divinul de această structurcră criminală de putere care a transformat planeta într-un purgatoriu. Sub iluzia „evlaviei, purificării și divinității”, acești asasini au menținut un sistem bazat pe control, frică și ierarhie impusă cu forța. Paradisul lor este aici, pe pământ, unde pot manipula și conduce.
Nu este prima dată când acest model se repetă. Încă din Egiptul antic, apariția primilor „preoți” a marcat începutul acestui joc de putere, iar în Grecia antică, structurile de control s-au rafinat, să nu uităm, esența, Fariseii.. De-a lungul istoriei, umanitatea a fost trecută prin suferințe și purgatorii existențiale pentru ca acest sistem să supraviețuiască. Astăzi, poate asistăm la ultimul ecou al acestei dinastii criminale, iar singura noastră speranță stă în tehnologie, informare și progres intelectual.
Astăzi, lumea modernă își construiește noi cruci, făcute din algoritmi și ecrane, din sisteme invizibile de supraveghere și influență. Dacă în trecut frica de damnare era cea care ținea masele subjugate, astăzi frica de excludere socială, de pierderea identității și de insignifianță într-un univers digitalizat a preluat controlul. În această eră, oricine poate crede că este un "Dumne-zeu sau orice alt zeu", tot-știutor și legiuitor. Astăzi, iluzia „libertății de exprimare” este mult mai restrictivă decât în timpul lui Iisus sau în perioada comunistă. Astăzi trăim într-o dictatură mondială, iar fiecare cetățean devine un „comunist” în sine, limitând drepturile de opinie și de exprimare ale celor care deranjează sistemul dominat de „Ei” .Da, tot ei, aceasi "Ei" de mai sus" ca doar nu "Eu" sau Eul tau ori al meu... cei care conduc lumea din umbră de mii de ani...
Poate că „Simbolul Vieții” nu este altceva decât un ultim ecou al unui adevăr de care ne temem să-l privim în față: că moartea nu a fost învinsă, ci a fost doar transformată într-o pârghie de control. Că libertatea nu este un dar, ci o iluzie atent gestionată.Crucea rămâne, în esență, un simbol al dualității umane: speranță și suferință, credință și control, eliberare și sclavie. Dar adevărata întrebare nu este ce înseamnă crucea, ci cine o poartă și cu ce scop...?
Divinitatea nu este același lucru cu religia, sunt două concepte fundamental opuse, încă se încearcă vânzarea iluziilor ce confuzionează aceste două realități.
Divinitatea nu este despre: "Martiriu" despre "razboi sfânt" despre asuprire, teroare, umilință și subjugare printre altele.Divinitatea nu se impune, nu se documentează, ea se simte, se trăiește, se gândește și se răspândește, exact ce a încercat iisus să sugereze...la fel ca și atunci, și în vremurile noastre, Idioții, și superficialii ipocriți de fanfaronadă au copleșit numeric lumea și atunci și acum, nu e nici o diferență în acest sens.In fond aceste valori divine sunt folosite doar verbal de religie și orice altă formă politică, veche sau nouă, fără a fi capabile să le manifeste.De la vorbe goale la fapte… la fel ca și în rândul oamenilor de astăzi… „sfântul” doar vorbește, dar nu trăiește în adevărul divin, iar prin asta doar câtiva oameni au înteles cu adevărat esența...
Divinitatea este liberă, nu înlănțuie, nu cultivă ură; ea este despre iubire, dăruire necondiționată, armonie și pace. Singurul care a fost cu adevărat divin în tot contextul politic religios al ultimelor 2025 de ani a fost doar Iisus, și poate apostolii săi.
Doar cei care se tem de libertate au nevoie de lanțurile religiei, restul s-au eliberat de lanțuri și caută echilibrul divin iar asta spune totul.
Iată omul! unde a fost umanitatea atunci...când el a fost crucificat? Dar unde este umanitatea astazi...?"
Detalii tehnice:
- Titlu: Simbolul vieții
- Autor: S.Andrei alias Noktys
- Dimensiuni: 80x80cm
- Tehnică: Ulei pe pânză
- Anul finalizării: 2020
- Colecția: Anotimpuri -Ciclul "Povestea Primăverii"(inclusă în catalog)
