30 aug. 2015

The Seasons

Anotimpurile

Descrierea autorului

"Această lucrare s-a născut sub vraja notelor lui Vivaldi, dar și dintr-o întrebare neliniștitoare: mai vibrează anotimpurile pe aceeași muzică?
În această viziune, ciclul etern al vieții – primăvara renașterii, vara exuberantă, toamna melancolică și iarna adormită – gravitează în jurul unui ochi . Un centru al lumii, un martor tăcut ce oglindește soarele și luna, lumina și întunericul, într-un echilibru sacru. Însă acest echilibru pare zdruncinat. Ceva s-a schimbat.

Astăzi, vibrația anotimpurilor nu mai urmează un ritm blând și previzibil, ci este condus de forțe nevăzute, capricioase și rebele – ca niște iele nebune ce sfidează rânduiala naturii. Ierni fără zăpezi, veri mistuitoare, primăveri întârziate și toamne rătăcite... Oare natura și-a pierdut busola sau omul, jucându-se de-a zeii, a perturbat cântecul sferelor?

Am creat această pictură, ca oglindă a timpului nostru imortalizat în artă. O întrebare pictată în culoare. Un avertisment, dar și o celebrare a frumuseții efemere a lumii.Îți mai amintești muzica anotimpurilor? Sau sunetul ei s-a pierdut în vacarmul civilizației?

Detalii tehnice

  • Titlu:Anotimpurile
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 30 x 40 cm 
  • Tehnică: Ulei pe carton special- fine art professional 
  • Anul finalizării: 2015
  • Colecția: Amprente in timp (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat: Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

The Seasons

Author's description:
"This Artwork was born under the spell of Vivaldi's notes, but also from an unsettling question: do the seasons still vibrate to the same music?
In this vision, the eternal cycle of life – the spring of rebirth, the exuberant summer, the melancholic autumn and the sleeping winter – gravitates around an eye. A center of the world, a silent witness that mirrors the sun and the moon, light and darkness, in a sacred balance. But this balance seems shaken. Something has changed.

Today, the vibration of the seasons no longer follows a gentle and predictable rhythm, but is driven by unseen, capricious and rebellious forces – like crazy ants that defy the order of nature. Snowless winters, scorching summers, late springs and lost autumns... Has nature lost its compass or has man, playing the god, disturbed the song of the spheres?

I created this painting, as a mirror of our time immortalized in art. A question painted in color. A warning, but also a celebration of the ephemeral beauty of the world.
Do you still remember the music of the seasons? Or has its sound been lost in the din of civilization?"

Technical details:
  • Title: The Seasons
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 30 x 40 cm
  • TechniqueOil on strong plywood -fine art professional 
  • Finished in year: 2015
  • Collection: Imprims in time (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

21 aug. 2015

Danse Macabre

Dans Macabru

Descrierea autorului

"Pictura "Dans macabru" este o meditație vizuală asupra fragilității existenței, inspirată de poemul simfonic al lui Camille Saint-Saëns. Însă, dincolo de muzică, acest tablou este un manifest – un strigăt cromatic despre ceea ce rareori vrem să recunoaștem: viața este un dans continuu cu moartea, iar noi suntem doar pașii efemeri ai unui ritm implacabil.

Asemenea frescelor medievale care înfățișau dansul morții ca pe un simbol universal al egalității în fața sfârșitului, această lucrare își împletește simbolismul cu realitatea istorică. Un memento mori care ne amintește că, în vremea Evului Mediu târziu, dogmele, fanatismul și ignoranța au măturat continente întregi, aducând războaie, foamete și ciumă – adevărații coregrafi ai dansului macabru al umanității. Dar oare, am învățat ceva? Sau și astăzi, sub alte măști, ne lăsăm prinși în același vals al fricii și al manipulării?

Moartea, atât de temută, nu este doar un final, ci și un maestru al vieții. Ne șoptește să iubim cu disperare, să ardem intens, să prețuim clipa înainte ca ultima notă a acestei simfonii să se stingă. Căci doar cine își acceptă propria efemeritate poate cu adevărat să trăiască.
În această călătorie prin timp, moartea ne este un bun sfătuitor, învățându-ne să prețuim clipa și pe cei dragi, atât cât îi avem, chiar și dincolo de viață...”

Detalii tehnice

  • Titlu:Dans Macabru
  • Autor: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensiuni: 30 x 40 cm 
  • Tehnică: Ulei pe carton special- fine art professional 
  • Anul finalizării: 2015
  • Colecția:  Paradisul pierdut (inclusă în catalog)

Disponibilitate

  • Status: Disponibil

Variante disponibile:

  • Unicat: Disponibil 👉Aici 
  • Canvas printing: Disponibil- 👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • Ediție limitată: Disponibil 50/50 Exemplare la nivel mondial.Seria I👉Aici 
  • (dimensiunile pot fi personalizate)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉Aici 
  • Noktys Open Sea:👉 Aici

Daca va place acest blog, va puteti abona in partea din dreapta a acestui blog ,de asemenea puteti impartasii ceea ce va place cu piretnii dumneavoastra din spatiile social media prin distribuirea articolului.

  • Pentru orice informație, colaborări sau achiziții, nu ezitați să mă contactați!
    Sunt aici pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră și pentru a discuta idei interesante.
  • 👉Contactați-ma Aici

Copyright

© All Copyright reserved by Noktys Art House

Danse Macabre

Author's description:
"The painting "danse macabre" is a visual meditation on the fragility of existence, inspired by the symphonic poem of Camille Saint-Saëns. But beyond the music, this painting is a manifesto – a chromatic cry about what we rarely want to acknowledge: life is a continuous dance with death, and we are just the ephemeral steps of an implacable rhythm.

Like medieval frescoes that depicted the dance of death as a universal symbol of equality in the face of the end, this artwork intertwines its symbolism with historical reality. A memento mori that reminds us that, during the late Middle Ages, dogma, fanaticism and ignorance swept across entire continents, bringing wars, famine and plague – the true choreographers of humanity's macabre dance. But have we learned anything? Or are we still trapped in the same waltz of fear and manipulation today, under different masks?

Death, so feared, is not only an end, but also a master of life. It whispers to us to love desperately, to burn intensely, to cherish the moment before the last note of this symphony dies down. For only those who accept their own ephemerality can truly live.
In this journey through time, death is our good advisor, teaching us to cherish the moment and our loved ones, as much as we have them, even beyond life..."
Technical details:
  • Title: Danse Macabre
  • Author: S.Andrei alias Noktys
  • Dimensions: 30 x 40 cm
  • TechniqueOil on strong plywood -fine art professional 
  • Finished in year: 2015
  • Collection: Paradise Lost (included in catalog)
Availability:
  • Status: Available
Available variants:
  • Unique: Available 👉 Here
  • Canvas printing: Available 👉 Here 
  • (dimensions can be customized)
  • Limited edition: Available 50/50 pieces at worldwide. Series I 👉Here 
  • (dimensions can be customized)
  • NFT: 
  • Noktys Rarible :👉 Here
  • Noktys Open Sea:👉  Here
If you like this blog, you can subscribe on the right side of this blog, you can also share what you like with your friends on social media by sharing the article.
  • For any information, collaborations or purchases, do not hesitate to contact me!
  • I am here to answer your questions and discuss interesting ideas.
  • 👉 Contact me here
Copyright

Contact Me

Nume

E-mail *

Mesaj *